Darurile oferite de Jupiter si Neptun in acest an

Darurile oferite de Jupiter si Neptun in acest an

Acest an a inceput in forta din punct de vedere astrologic si putem observa cu usurinta cate evenimente de anvergura se petrec peste tot in lume, ceea ce dovedeste inca o data ca ceea se intampla sus pe cer se reflecta si aici pe Pamant. Multe dintre acestea ne-au luat pe nepregatite, nu stim cum sa le gestionam si mai ales nu avem niciun control asupra lor.

Vedem cum pur si simplu lumea se transforma cu o viteza ametitoare si orice previziune este depasita, deoarece imprevizibilul a preluat fraiele si face regulile jocului. Aceasta tendinta va continua sa isi spuna cuvantul si in lunile urmatoare si pare ca viata este decisa sa se reinventeze si sa ne reconstruiasca odata cu ea. Tot ce este invechit si lipsit de functionalitate este pus acum sub semnul intrebarii, natura ne da semnale din toate directiile ca este nevoie de o schimbare majora de directie si ne atrage atentia ca drumul pe care suntem de ceva vreme nu este cel potrivit pentru evolutia intregii creatii.

Toate aceste fenomene de proportii, fie ca vorbim de schimbarile climatice, sociale sau politice isi gasesc explicatia pe cer prin aglomerarea de planete din Capricorn, ce este guvernata de cei doi grei ai cerului: Saturn si Pluton. Chiar daca in acest moment Saturn se afla in Varsator, sederea sa aici este de scurta durata, deoarece se va intoarce in Capricorn la inceputul lunii iulie si va sta pana spre finalul acestui an, cu misiune clara de a finaliza orice aspect ramas suspendat referitor la setarea unui cadru adecvat de viata si la responsabilizare. Cele doua planete si-au dat parca mana intr-o asociere furtunoasa si analizeaza meticulos modul in care ne-am obisnuit sa ne traim viata. Mai mult, ele ne avertizeaza in moduri variate ca omenirea este in plin proces de transmutare.

Ultimele pregatiri pentru o noua etapa

Iar aceasta rascolire a vechiului este doar samanta unei etape mai ample, care se va accelera in anul 2021 cand cele doua planete isi vor muta sediul de actiune in zodia Varsatorului. Pentru a ajunge insa acolo, este nevoie ca toate aceste schimbari radicale sa apara acum si sa fie puse in lumina reflectoarelor, pentru ca noi sa punem umarul si sa construim o structura noua, adaptata la vibratia unor energii mult mai inalte. Aceasta constructie va trebui sa fie nu doar una solida, ci sa fie capabila sa faca fata si sa se integreze in vibratiile Varsatorului, vibratii ce ne vor duce cel mai probabil intr-o alta dimensiune a intelegerii vietii in ansamblul ei. Scopul este acela de a ajunge cu mic cu mare la un nivel vibrational suficient de inalt care sa permita omenirii sa urce pe spirala evolutionista.

Deci, fie ca ne place sau nu spectacolul la care asistam, este important sa ne aducem aminte ca noi am decis sa facem parte din aceasta schimbare de decor, dramatica pe alocuri si ca Universul ne ofera tot sprijinul pentru a cladi ceva durabil, bazat pe noile principii ale existentei, dar totodata este important sa ne asumam in mod constient acest rol de claditor.

Nu mai putem sa ne ascundem sub diverse pretexte, nu ni se mai permite sa stam pe loc!

Intalnirile dintre Jupiter si Neptun

Si cum evolutia si iubirea se intrepatrund, de-a lungul acestui an suntem si beneficiarii unui dans ceresc divin, in care Jupiter si Neptun creeaza un aspect dinamic extrem de generos, chiar binecuvantat as spune. Este necesar ca fiecare din noi sa guste din darurile si minunatiile pe care cele doua planete ni le ofera si din acest motiv ele isi vor exersa aceasta miscare gratioasa de dans de trei ori.

Cele trei luni cheie in care se formeaza acest aspect benefic numit sextil sunt februarie, iulie si octombrie. Pentru cei care doresc neaparat sa cunoasca datele exacte, acestea sunt : 20 februarie, 28 iulie si 12 octombrie, dar cel mai important este sa tinem cont ca efectele se vor simti pe o perioada mai indelungata, de saptamani sau chiar luni de zile, ceea ce inseamna ca avem cu totii sansa sa fructificam aceste oportunitati celeste.

Jupiter si Neptun se inteleg bine in mod natural, mai ales atunci cand se afla intr-o formatiune benefica. Este important sa fim cat mai aliniati cu ce au de oferit aceste doua energii si in consecinta vom avea asigurat un sentiment de cursivitate si de usurinta in actiunile noastre.

Jupiter este optimistul iar Neptun este idealistul, astfel ca aceasta asociere ne va fi un sprijin real atunci cand vom avea nevoie sa vedem partea plina a paharului. Iar anul 2020 ni se dezvaluie deja ca fiind unul furtunos, in care vom avea nevoie sa ne ancoram adesea si sa ne indreptam atentia catre speranta.

Un pic de numerologie

Mi se pare demn de remarcat faptul ca primul sextil intre Jupiter si Pluton se formeaza pe 20 februarie 2020 si jocul facut de energiile lui doi si zero seteaza cumva cadrul si ne ofera indicii importante despre cum sa ne aliniem mai bine.

Cifra doi este asociata cu ideea de echilibru, de armonie, ea ne vorbeste despre conectarea dintre doua puncte, dintre doua entitati, cea mai importanta conectare fiind cea dintre noi si sinele nostru divin. Cu alte cuvinte, pentru a exista in starea de fluiditate in care putem manifesta cu usurinta ce dorim in vietile noastre, este important sa ne gasim intai armonia interioara si sa ne asiguram ca nu exista intreruperi intre noi si sursa divina din care provenim. Zero ne vorbeste despre potentialul infinit pe care il putem manifesta in acest dialog cu esenta noastra inalta.

Jupiter, supranumita si planeta expasiunii, joaca un rol important in viata noastra si in fiecare an isi schimba semnul zodiacal pentru a ne da oportunitatea sa intelegem abundenta si prosperitatea din fiecare perspectiva a zodiacului. Anul acesta il avem pe Jupiter in semnul Capricornului, acolo unde sunt foarte multe mize puse in joc din cauza multitudinii de planete si aceasta pozitionare ii sporeste si mai mult importanta. Din acest loc extrem de ravnit in 2020, Jupiter ne vorbeste despre materializare, despre actiuni concrete, vrea sa vada o finalitate a actiunilor noastre.

In 2019 a fost in semnul Sagetatorului si ne-a pregatit sa visam si sa tintim dincolo de stele, dar in acest an ne impinge sa punem in practica tot ce am invatat anul trecut. Starea de contemplare si de visare cu ochii deschisi nu mai este acum pe placul acestei planete pentru ca acea etapa s-a incheiat, iar pentru a fi aliniati cu noua sa energie este recomandat sa transpunem in realitate acele ganduri, idei sau proiecte care s-au conturat pe parcursul lui 2019. Insasi vibratia zilei de 20 februarie 2020  data de cifra opt ne vorbeste pe un ton apasat, sigur de sine si cumva autoritar despre asumare, implementare si manifestare.

Atat Jupiter in Capricorn cat si vibratia cifrei opt ne reamintesc despre importanta prezentului, despre impamantarea in realitatea lui „aici si acum” si despre o abordare extrem de pragmatica a vietii noastre.

Fii aliniat pentru a beneficia la maxim

Avem acum sansa extraordinara sa ne infruptam din abundenta atat vreme cat avem un scop bine definit, suntem organizati si ne impunem un ritm disciplinat de a ajunge la tinta ravnita.

Pe de alta parte, Neptun guverneaza tot ce tine de zona spirituala, de visare, de mistic, de dincolo de ceea ce putem vedea, mergand de la compasiune pana la forma suprema a iubirii neconditionate. Neptun se afla in Pesti, in zodia sa de domiciliu si asta inseamna ca are potentialul maxim sa isi exprime energia sa da a trece de frontierele limitate ale cunoasterii si de a trai intr-o lume a fantasticului. Vom avea capacitatea de a vedea dincolo de aparente si se va activa in fiecare din noi credinta ca avem un scop mai inalt in aceasta viata. Parca suntem manati sa ne schimbam si sa transformam dificultatile vietii in oportunitati si tot ce tine de actul creativ este puternic stimulat in acest context.

Neptun guverneaza visele iar Jupiter le da acum puterea de a se materializa la scara mare si de a se dezvolta exponential.

Cele trei intalniri ale acestor doua planete ne dau liber la a ne indeplini visele.

Jupiter vorbeste despre bucuria de a crea iar in aceasta combinatie ni se arata clar ca vom obtine rezultate deosebite si ca vom putea materializa cu usurinta doar in activitatile pe care le facem cu bucurie si doar in momentele in care vom fi capabili sa facem un salt de constiinta, pentru ca aici este cheia reusitei in acest an.

Vorbim despre acele idei sau proiecte la care lucram cu placere si care au capacitatea de a ne transforma si de a ne ajuta pe calea evolutiei noastre. Cu Neptun in Pesti, vom putea manifesta rezultate deosebite in acele actiuni care aduc un beneficiu celor din jur.

Binecuvantarile primite de la Neptun si Jupiter se vor revarsa natural asupra noastra atata vreme cat vom preda controlul si ne vom lasa ghidati de intelepciunea divina a Universului.

Va aduceti aminte ca intregul an sta sub simbolul transformarii alchimice, de aceea este atat de important sa ne canalizam energia catre ceva ce atinge o coarda sensibila in noi. Daca ramanem indiferenti la ceea ce facem, atunci este cazul sa ne mutam atentia in alta directie pentru ca nu mai suntem aliniati cu energia cosmica si intrerupem mirajul creat de aceste tranzite benefice. Este ca si cum am refuza cu buna stiinta darurile ce ni se cuvin, de aceea este atat de important sa traim acest an cu sufletul deschis catre a primi!

Si pentru a fi aliniat cu intreaga creatie si cu energia momentului, iti poti adresa pune urmatoarele intrebari:

Ceea ce fac in prezent ma transforma cu adevarat?

Simt ca evoluez sau doar ma ascund in vechile tipare?

Tu stii cel mai bine care vor fi raspunsurile, dar tine cont ca in momentul in care iti directionezi energia catre oameni, proiecte, idei ce trezesc la viata emotia bucuriei, atunci esti calibrat cu adevarat la vibratiile inalte si te aliniezi in acest mod la frecventa sufletului tau.

Ultimele articole

Adauga comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.